| Cafenea: De la lume adunate. |
|
|
|
Thread Tools | Search this Thread |
|
|
#1 |
|
Am deschis acest thread in speranta ca pot lumina pe unii si deasemenea poate mai vedem si alte experiente, ale altor persoane.
Cazul meu, am avut de imbracat niste dinti, cei din fata sus (ma rog, dinti rai, probleme mari), 2 erau lipsa, unul fata, unul lateral, iar 2 nu au putut fi salvati si a fost nevoie de stift in locul lor. Toate bune si frumoase, am optat pentru materialul cel mai scump, portelanul adica, lucrarea m-a costat peste 25 mil, dat "banutu", venit lucrarea de la Iasi, montat cu ciment provizoriu 1 luna, apoi cu ciment definitiv. Prima problema mica...culoarea nu e chiar cea potrivita, am zis, "hai, merge si asa, nu se observa chiar asa de tare", bun, trec aproximativ 4 luni, incep sa vad ca la periaj imi sangereaza gingia...am zis ca e ceva trecator, insa trec lunile, din ce in ce mai rau, masuri extreme, spalat de 5 ori pe zi cu paradontax, apa de gura, periuta fina, guma de mestecat, nimic, nici o ameliorare, tot sangereaza intr-o veselie. Ulterior am observat ca "lucrarea" nu face contacul bine cu gingia si probabil resturi de mancare patrund acolo declansand infectie la gingie (gingivita), deoarece numai in zona acelor dinti lipsa din lucrare imi sangereaza gingia. Concluzia ? Am zis ca dau un ban in plus pentru ceva de calitate...daca nici pentru 27 mil. nici macar culoarea nu au nimerit-o cum trebuie, ce sa ma mai mire ca lucrarea nu se potriveste cum trebuie, doar dupa ce venise lucrarea a trebuit sa-mi mai pileasca dintii inca 1 data ca nu se potrivea. Aviz amatorilor...deci mare grija la ce "doctori" mergeti, ca ce se gaseste prin Romania e de spaima lumii, si e normal sa fie asa, daca unu' face facultatea de stomatologie cu bani si iese medic / tehnician sau ce mai e, ce sa ne mai mire ?. http://74.125.77.132/search?q=cache:...&ct=clnk&gl=ro Last edited by Critical Point : 18.04.2009 at 19:14. |
|
|
|
|
|
|
#2 |
|
CH3-CH2-OH
Location: Above & Beyond
Posts: 362
Rep Power: 5
Reputation: 33 ![]() |
Eu cand eram mic ma plimbam pe bicicleta si am reusit performanta de a ma da peste cap si a cadea drept in barba. Dupa cazatura m-am ales cu o masea rupta ( cam 1/4 din ea) merg la stomatolog si zice ca nu-i nimic grav. Dupa cativa ani mi s-a cariat maseaua aia de tot si ma duc iarasi la stomatolog, sapa el pe acolo un pic pune o plomba, toate bune si frumoase. Dupa 6 luni imi cade efectiv plomba, ok zic eu asta n'are o treba cu ce face hai ma duc la altu' cand ajung la ala efectiv si-a facut cruce. Masea pe dinauntru era goala si mai era si infectata, dintele era rupt in mai multe bucati si n-a avut alta solutie decat sa il scoata. Acum n-am un dinte ca nu m-am riscat sa imi pun altu' cine stie ce se mai intampla, oricum nu ma deranjeaza cu absolut nimic si ceilalti dinti au mai astupat din gol.
__________________
A studia şi a nu gāndi este o risipă. A gāndi şi a nu studia este periculos. Confucius |
|
|
|
|
|
#3 |
|
Alessandro Del Piero fan
Location: Timisoara
Posts: 3,399
Rep Power: 5
Reputation: 461 ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() |
Si eu am probleme si stiu ca ar trebui sa merg, dar sincer mi-e cam frica. pe unde am fost nu prea pareau preocupati de cum iese lucrarea. Stiu ca se pot "rezolva" cariile si cu laserul, da' nu stiu cat ii de bine implementata chestia asta si cat ar costa.
|
|
|
|
|
|
#4 |
|
micul Picasso
Location: spitalul 9
Posts: 1,190
Rep Power: 5
Reputation: 513 ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() |
Eu am avut mari probleme cu dantura. O lunga perioada de timp, nu am fost la dentist, din cauza "frezei".
Asta pana cand nu am mai putut sa stau asa, am fost la un medic stomatolog, sa-mi scoata o masea de minte, nu pot sa spun ca nu am fost multumit, dar nu am mai continuat din cauza "frezei" Iar de aproximativ cam de un an jumate sau doi jumate, tot din cauza unor probleme la o masea, am fost la un alt medic stomatolog. Un "cabinet de cartier", un medic tanar, cu un cabinet foarte curat (conteaza foarte mult), eu de fapt, m-am dus in ideea sa-mi rezolv problema, si gata. Dar, ca intodeauna exista un dar, a fost totul foarte bine, a lucrat atent, si cel mai important, nu ma durut nimic, asa ca am continuat sa merg in continuare, chiar l-am si recomandat mai departe, lucru pe care nu-l fac niciodata. Vreau sa va spun ca am avut probleme foarte mari, si acum, am rezolvat cu dantura, in proportie de 85%. Ma duc in continuare sa rezol si cu restu. Bafta la toti!
__________________
Doar cerul este limita... KYLE XY CASE MOD - by oscar2doi Proiectu' p.t.k. - by oscar2doi Transfagarasanu' - by oscar2doi R.I.P. Toranagah |
|
|
|
|
|
#5 | |
|
Speed maniac
Location: Wild West- Timisoara City
Posts: 1,241
Rep Power: 6
Reputation: 398 ![]() ![]() ![]() ![]() |
Quote:
![]()
__________________
|
|
|
|
Ti-a fost util acest mesaj? Rasplateste-l pe autor prin folosirea codului de voucher K6W94GGB in comenzile tale la PC Garage si vei primi discount 1%!
|
|
|
#6 |
|
Spre Spitalu` 9
Location: Valcea / Bucuresti
Posts: 570
Rep Power: 5
Reputation: 133 ![]() ![]() |
Eu ma stiu pe la dentisti de cand eram mic. 3 dentisti am schimbat si pot spune ca cea la care sunt acum e printre cei mai buni. Lucreaza atent, minutios, curat, am scapat de dureri in timp ce'mi lucreaza.
|
|
|
Ti-a fost util acest mesaj? Rasplateste-l pe autor prin folosirea codului de voucher VU8P9ARC in comenzile tale la PC Garage si vei primi discount 1%!
|
|
|
#7 |
|
Alessandro Del Piero fan
Location: Timisoara
Posts: 3,399
Rep Power: 5
Reputation: 461 ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() |
|
|
|
|
|
|
#8 |
|
In 19 ani am fost la dentist o singura data.Nu am avut probleme, nu am avut dureri de dantura.Nu am purtat aparat dentar.Nu am dinti perfecti dar nu ma plang de ei.:d
|
|
|
|
|
|
|
#9 |
|
Deci,cand se lucra la o carie,normal ca se simte cateceva,nu are cum sa nu se simta numai daca ai anestezic
,la extractii nu doare deloc,numa simti cum trage ceva din gura....stiu din experienta,1 masea scoasa,si inca una la care nici dupa 2 doze de anestezic nu sio facut efectu,sa vezi acolo urlete(doare tare pe "viu")
__________________
Sunt doar un om d-ala care ii obsedat de mancare sanatoasa si sport. |
|
|
|
|
|
|
#10 |
|
Bagaret de seama
Location: Iasi
Posts: 2,866
Rep Power: 6
Reputation: 559 ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() |
Am probleme cu dantura, as putea spune ca este ceva genetic la mine. Deoarece parintii mei sunt constructori, lucreaza de o viata in mediu toxic (pulbere, vapori). (culmea ca si eu le calc pe urme
).Cand aveam 14 ani am fost la un incompetent de medic care mi-a chinuit pentru a-mi scoate o masea cariata. La scurt timp am mers la un medic serios care mi-a pus doua plomble; la vremea respectiva costa o avere dar m-au tinut fara probleme aproximativ 7 ani. Cam de un an, merg frecvent la stomatolog (as putea spune saptamanal ) pentru a-mi reparata divere carii. Deoarece este vorba de un cabinet curat, bine dotat, igienic cu un medic tanar si asistente dragute, merg din placere fara sa am teama. Pentru cei care sunt din Iasi, pot trece la cabinetul Zambeste (in Nicolina, langa Biserica Catolica) la medicul Adina Ivanescu. Observ ca o intretinere a danturii este foarte costisitoare (apa de gura, ata dentara si pasta de calitate) dar merita din plin. Critical Point, tinand cont ca ai platit 27 de milioane, medicul respectiv nu ti-a acordat garantie? ![]()
__________________
Fara obiective nu exista progres. |
|
|
|
|
|
#11 |
|
Eu am mers pana acum 1 an la o stomatologie unde eram inscris de cand eram mic si nu plateam dar pot sa spun ca serviciile cam erau pe masura, mergeam eu la control din 3 in 3 luni dar plombele cadeau la fel de des. Dintr-una in alta s-a ajuns la stadiul in care o masea nu mai putea fi plombata pentru ca era praf, practic nu se mai lipeau plombele de ea, mi-a spus ca trebuie coroana si mi-a arat una de metal si eu i-am spus ca nu vreau d-aia si s-a crizat la mine si a chemat o fata de afara care avea 4 table dinalea in gura
, practic eu am intrebat-o daca exista alt tratament si ea a inceput sa urle pe acolo intrebandu-ma daca eu stiu mai multa medicina ca ea si faze de genu. Am rupt legatura si am fost la alt dentist cu maseaua si mi-a pus o coroana de portelan, m-a costat 100 euro si nu m-a durut aproape deloc cat mi-a slefuit maseaua si nu am avut nicio problema cu ea, a zis ca daca se misca, coroana sa nu ma sperii pentru ca e de la ciment si recimentarea este moca. Sunt multumit de serviciile oferite si asa ca o paranteza e cam enervant cand iti ia aia dupa forma dintilor ca iti cam dau balele p-afara pentru ca-ti umple gura cu cauciuc. Si eu am gingiile moi si folosesc Sensodyne de vreo 6 luni si s-au mai ameliorat efectele dar oricum viitorul e sumbru pentru ca la baza dintii sunt albi si mi s-a spus ca asta e un inceput de carie.Scuzati eventualele greseli gramaticale, e cel mai lung post scris in viata mea ![]()
__________________
What's done is done and done is gone so let what's coming come!
|
|
|
|
Ti-a fost util acest mesaj? Rasplateste-l pe autor prin folosirea codului de voucher 63QDTJCG in comenzile tale la PC Garage si vei primi discount 1%!
|
|
|
#12 | |
|
Quote:
De probleme legate de gingie nu mi-a spus nimic si a naibii treaba ca in perioada in care era cimentul provizoriu observam ca nu-mi sta bine lucrarea ca joaca, fie statea bine in parea din fata si nu in lateral, fie invers...ma gandisem ca dupa cimentarea definitiva dispare problema si chiar asa a fost, insa nu am realizat ca problema a disparut in sensul ca lucrarea s-a stabilit bine definitiv in fata si pe lateral nu face bine contactul cu gingia si de aici problemele. Deci lucrarea nici culoarea potrivita nu o are si nici buna ca masura nu este...asa mai bine imi puneam lucrare de 7 mil. ca tot aici cred ca ajungeam. Doctorii stiu numai sa te invarta de cap ca sa scoti din buzunar bani multi, asta e grija lor...bine ca de luat bani asta stiu, dar sa faca treaba buna cu profesionalism nu. Acum imi dau seama ca doctorita a realizat ca nu e buna lucrarea, insa mi-a trantit-o in gura chiar si asa si nu mi-a zis nimic cum ca ar fi ceva in neregula...nu degeaba mi-a pilit dintii si a 2-a oara dupa ce a sosit lucrarea ca auzeam ca se mira si ea, insa nu realizasem, credeam ca asa e procedura normala. Last edited by Critical Point : 19.04.2009 at 14:07. |
||
|
|
|
|
|
#13 |
|
Banned
Posts: 28
Rep Power: 0
Reputation: -3 ![]() |
Fara suparare da ce treaba au dentistii cu pcgarage si computerele?
Cat despre mine de 15 ani n-am mai calcat la vreun dentist dupa ce m-a terorizat una in armata. Last edited by Pretender : 19.04.2009 at 19:17. |
|
|
|
|
|
#14 |
|
micul Picasso
Location: spitalul 9
Posts: 1,190
Rep Power: 5
Reputation: 513 ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() |
Are legatura cu thread-ul, da in fine.
Care sunte-ti din bucuresti, va recomand eu dentist bun, si daca nu sunte-ti multumiti cu lucrarea, va dau eu banii inapoi. ![]() P.S. - scuze pt smiles
__________________
Doar cerul este limita... KYLE XY CASE MOD - by oscar2doi Proiectu' p.t.k. - by oscar2doi Transfagarasanu' - by oscar2doi R.I.P. Toranagah |
|
|
|
|
|
#15 | |
|
Junior Member
Posts: 0
Rep Power: 0
Reputation: 0 ![]() |
Quote:
in care iti cer detalii despre acest stomatolog. te rog frumos sa ma ajuti. Multumesc anticipat. |
|
|
|
|
|
|
|
![]() |
| Thread Tools | Search this Thread |
|
|
Similar Threads
|
||||
| Thread | Thread Starter | Forum | Replies | Last Post |
| Sunt buni pentru OC? | Punk buster | Componente | 5 | 06.11.2008 21:09 |
| Romania - Franta | aramisalin | Sport | 40 | 14.10.2008 08:01 |
| Despre votul politic si sistemul electoral din Romania. | Pretender | Cafenea | 14 | 29.09.2008 15:38 |
| Justitia si legea din Romania | BogdanF | Cafenea | 7 | 20.09.2008 10:42 |
| Care rami sunt mai buni? | Tzapone | Componente | 2 | 30.05.2008 14:16 |